Bine v-am regasit, dragilor! Astazi va voi vorbi putin despre mai multe tipologii de bloggeri pe care le-am intalnit de-a lungul activitatii mele de nou blogger, o activitate inca scurta as putea preciza. Imi iau libertatea de a face aceasta clasificare si sper ca va starni zambetele multor cititori. In general imi plac foarte multe bloguri, insa am mai intrat si pe cateva unde as putea sa cataloghez autorii ca pe niste specii unice in toate privintele. Exista foarte multe tipologii, insa eu ma voi "lega" de cele de care m-am "lovit" de cele mai multe ori.
Am avut marea surpriza de a gasi bloggeri foarte interesanti, care au diverse motive pentru care scriu. Multi scriu din placere, altii din plictiseala, unii o fac doar pentru bani, iar altii pot fi pur si simplu "hateri". O gramada de advertiseri am vazut in blogosfera romaneasca, iar acest lucru ma incanta foarte mult, deoarece aflu ca in Romania se pot face si bani din afacerile si platformele online, unele destinate chiar bloggerilor. Nu critic pe nimeni care scrie pentru bani, iar acest lucru se datoreaza faptului ca si eu o fac si nu pot sa spun ca sunt nemultumita de beneficiile pe care le am odata cu furnizarea articolelor platite. Pe acestia care scriu foarte multe advertoriale i-as numi, cu siguranta intr-un mod satiric, dinozauri. Sunt niste animale pradatoare foarte agile si mereu prin preajma cand vine vorba de bani. Desi pradatori de fel, advertiserii sunt foarte bine plasati in blogosfera si ofera un bagaj urias de informatii foarte utile oricarei persoane doritoare de cunostinte dintr-un anumit domeniu. Ar trebui sa invatati cate ceva de la acesti "dinozauri".
O a doua tipologie de bloggeri este aceea de fantome. Probabil ca si eu ma incadrez in acest moment in ea, insa este ok, deoarece evolutia blogului meu si a mea trebuie sa fie una treptata. Sunt multumita de nivelul la care se afla blogul in acest moment si nu cred ca as fi putut cere mai mult de la audienta. In orice caz, bloggerii fantoma sunt aceia care se afiseaza mai greu in blogosfera. Desi scriu foarte mult, sau scriu putin, dar cu un continut care cu siguranta atrage atentia prin calitatea sa, acestia nu sunt cunoscuti de foarte multe persoane. Uneori este mai greu sa iti faci imagine, alteori pur si simplu iti este mult prea lene sa te faci cunoscut pe retelele de socializare. Precizez totusi ca sunt o multime de bloggeri fantastici care pot fi gasiti in aceasta tipologie, dar care merita in totalitate sa fie cunoscuti.
"Haterii" sunt bloggerii aceia care nu suporta niciodata nimic. De obicei continutul pe care acestia il furnizeaza pe blogurile lor nu reflecta in mod neaparat atitudinea lor sau modul lor de a fi, insa activitatea lor de pe retelele de socializare este absolut execrabila. Am intalnit pana acum foarte multe astfel de persoane pe care, jur, le-as fi injurat putin, insa sunt o pacifista si nu imi place sa recurg la astfel de comportamente pentru a atrage atentia cuiva. Probabil ca acesti bloggeri se invart de cele mai multe ori in jurul cercului de concursuri pe care mai multe platforme le pun la dispozitia noastra. De cele mai multe ori, cand unul dintre castigatori nu pune un punct sau adauga o imagine in plus, imediat se arata "haterii" si aduc dovezi cum ca bloggerii castigatori au gresit la punctul X si nu au lucrat la punctul Y, iar punctul Z nici macar nu l-au abordat. Pana cand nu reusesc sa convinga organizatorii ca ei au dreptate, nu se lasa neam!
O categorie speciala de blogger, da, este o singura persoana pe care am cunoscut-o pana in acest moment care sa faca parte din aceasta tipologie, este aceea de "piscotar". Imi asum responsabilitatea de a promova bloggerul Emil Calinescu, unul dintre cei mai amuzanti si mai dedicati bloggeri pe care i-am putut cunoaste vreodata. Nu mai tin minte sigur ce insemna pentru Emil termenul de piscotar, dar articolele pe care acesta le scrie sunt foarte frumoase, iar pentru cei care vor sa afle niste opinii sincere in legatura cu anumite piese de teatru, filme sau seriale? Parca si seriale, nu mai sunt sigura, ei bine va recomand sa il vizitati pe prietenul nostru Emil. Un om de nota 10 care provoaca zambete prin vlogurile sale, dar si articolele pe care le redacteaza.
Probabil una dintre cele mai populare tipologii de bloggeri este aceea de fashion blogger. Sunt niste zei ai modei si cunosc intotdeauna ce trebuie sa porti in functie de evenimentul la care participi. Acestia scriu mereu despre moda si cosmetice, iar saptamana nu se incheie fara ca blogul sa aiba cel putin trei OOTD. Desigur ca sunt foarte multe bloggerite pasionate de acest domeniu care scriu si ofera articole foarte bune (Alexandra Enache, te am in vizor!).
Asadar, chiar daca aici v-am prezentat cateva tipologii, in realitate exista o multime de tipuri de bloggeri. Va las pe voi sa le descoperiti pe restul, iar ca totul sa fie mai "condimentat", va provoc sa cititi cateva bloguri care fac parte din aceste categorii. Cu siguranta cunoasteti cel putin o persoana care sa se incadreze in cele scrise anterior. Pana data viitoare, va urez o toamna frumoasa, lipsita de boli si cat mai putine ploi!
Emil este un MINUNT mereu e sincer, dar si foarte glumet. Cu totii cred ca ne asteptam la anumite beneficii. De multe ori scriu doar de placere, pentru ca as vrea ca si altii care au ocazia de a citi, sa invete ceva dau sa gaseasca unele raspunsuri la probleme similare. Te puup!
RăspundețiȘtergereUn articol interesant. Nu stiu in ce categorie sa ma incadrez pentru ca am trecut si eu prin cateva etape!
RăspundețiȘtergerewww.rokolla.ro