duminică, 28 august 2016

O placere nevinovata, pisicile

Dragii mei, astazi revin cu un articol nou pentru voi. Va voi scrie despre ceva foarte drag mie, pisicile. De cand sunt mica am in jurul meu o pisica sau doua(sau mai multe). Cand merg pe strada si vad o pisica, indiferent ca intarzii la liceu, trebuie sa ma opresc sa o mangai sau sa o imblanzesc, dupa caz. Parintii, prietenii si iubitul meu sunt deja obisnuiti cu "popasurile" mele si nici nu ma mai baga in seama. Datorita pasiunii mele pentru aceste animalute, telefonul si laptop-ul sunt pline de poze cu feline care mai de care. De asemenea, conversatiilor de pe Facebook nu le lipseste niciodata un videoclip amuzant sau o poza cu micile pufosenii. Si pentru ca eu sunt atat de "obsedata", va voi impartasi experientele mele alaturi de cei mai buni prieteni.

Primul motan pe care mi l-au adus parintii mei a fost Tom. Un motan lenes, prietenos cu toata lumea si cel mai important, gata sa ofere iubire stapanilor lui. O perioada de aproximativ jumatate de an, a disparut. La un moment dat nu ne mai faceam sperante sa se intoarca, insa a reaparut mai gras si pufos ca niciodata. Dupa lungi investigatii, am aflat ca blandetea lui i-a determinat pe niste vecini sa il "rapeasca" si sa il daruiasca nepoticii lor. Acesta a fost cel mai longeviv motan, a trait 8 ani. Mai jos este el in carne si oase.
In perioada aceea, in care Tom disparuse, un alt motan a poposit la noi. Era Vasile(da, asa i-am pus numele). Veti vedea ca nu dam cele mai inspirate nume la pisici. Era foarte viclean, dar in acelasi timp cuminte la el acasa. A avut "capturi" impresionante, insa doar de doua dintre ele imi amintesc: o pulpa de curcan si o scrumbie intreaga(pe care nu a mancat-o imediat pentru ca era satul, fiind hranit de vecinul pagubit). A stat la noi in jur de 2 ani pana cand intr-o zi era foarte abatut si cerea incontinuu afara. Am fost extrem de impresionata de lucrul acesta, deoarece el a simtit ca ii vine sfarsitul si nu a vrut sa ne provoace durere vazandu-l suferind.

Urmatorul motan a fost Tuturel(v-am spus ca nu dam nume inspirate). Era jumatate persan, insa a trait doar vreo 2-3 luni, fiind calcat de masina. L-am ingrijit dupa acel accident, insa au fost inutile eforturile. 

Intr-o zi tata s-a decis ca trebuie sa ia atitudine si a vorbit cu o fosta colega de liceu care locuieste in apropiere si a adus de data aceasta o femela. Ghiciti cum o chema! Nu veti ghici asa ca va spun eu. O chema Frumoasa. O pisica foarte desteapta, de altfel. In fiecare dimineata ma trezeam intr-un frig groaznic. De ce? Pentru ca deschidea usile pana afara. A avut si 2 generatii de pui. Prima data a nascut 4, dar unul nu a supravietuit. Toti erau motani. Pe 2 i-am dat, pe unul l-am pastrat. A doua generatie a fost mixta, 3 pisici si un motan. Intr-o buna zi draga de ea a plecat cu tot cu pui, lasand doar unul dintre ei, motanul. Putin sexista pisica mea. Va voi lasa mai jos poze cu ea si toate odraslele.
Dupa cum v-am spus, am pastrat din prima generatie un motan. Tata s-a gandit ca a venit timpul sa "boteze" el. A decis ca il va chema Sarsaila. Acesta a fost uriasul familiei. Era gras, dar in acelasi timp foarte "lung". Era un motan, nu facea prea multe. Manca, bea, dormea si apoi... dormea iar. Dupa 2 ani a plecat si nu s-a mai intors, insa ne-a fost mai usor sa trecem peste intampalre, deoarece il aveam deja pe Hitler.
Hitler este motanul din a 2-a generatie, cel abandonat de mama, stiti voi. De ce i se spune Hitler? Pentru ca intr-o zi a bagat boticul in cenusa si i-a ramas urma ca mustata raposatului german. Era motan de prada. Nicio vrabiuta nu ii scapa. Prindea si soriceii vecinilor uneori, dar nu ii manca niciodata, nu isi strica dintii pe asa scarbosenii. Acesta este motanul pe care l-am avut pana acum 4-5 zile cand a plecat si nu a mai venit. Inainte de acest incident a mai disparut 2 zile, dar a venit in graba acasa. Eu si parintii mei credem ca l-a inchis vreun binevoitor pe undeva. Hitler in perioada sa de glorie:
Nu pot spune decat ca imi doresc o alta pisica, insa parca simt nevoia sa "tin doliu" o vreme. Pisicile imi ofera bucurie, dar disparitia lor este mai dureroasa decat orice altceva. In aventurile mele cu prietenii mei, am observat ca au 2 trasaturi comune. Toate iubesc sa doarma si sa manance. Sper totusi ca iubitul meu, Hitler, va reveni, iar daca nu, sper sa imi revin cat mai repede si sa spun "Bun venit!" unui nou membru blanos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Daca ti-a placut articolul meu, te invit sa lasi un comentariu!